În Lumina Adevărului – Mesajul Graalului, volumul 1 (Paperback)

Abd-ru-shin

Pret normal: 14,90 RON

Special Price 9,90 RON


Cu TVA
taxe de transport


Disponibilitate: In stoc

Timpul de livrare este de 5 zile

OR
Descriere

Detalii

O carte deosebită care răspunde clar întrebărilor nerezolvate ale existenţei umane. Cunoaşterea vastă mijlocită în paginile ei îl conduce pe cititorul care caută cu seriozitate, care cântăreşte şi examinează obiectiv, afară din tot haosul confuziei şi a deformării actuale spre recunoaşteri clare.

Mai multe informatii
Autor Abd-ru-shin
ISBN 978-3-87860-206-4
Format 145 x 205 mm
Finisare Paperback
Pagini 223
Limbă Română
Timpul de livrare Timpul de livrare este de 5 zile
Previzualizeaza

Previzualizeaza

SPRE ÎNDRUMARE!

VĂLUL cade şi credinţa devine convingere. Numai în convingere se află eliberare şi mântuire!

Eu vorbesc doar celor care caută serios. Ei trebuie să fie capabili şi dornici să examineze obiectiv această lucrare obiectivă! Fanaticii religioşi şi visătorii nestatornici să rămână departe de aceasta, căci ei sunt dăunători Adevărului. Cât despre cei răuvoitori şi cei incapabili, ei îşi vor găsi sentinţa chiar în cuvinte.

Mesajul îi va atinge doar pe aceia care mai poartă în ei o scânteie de Adevăr şi dorul de a fi om cu adevărat. Pentru toţi aceştia, el va deveni făclie şi toiag. Fără ocolişuri, îi va conduce afară din tot haosul încurcăturii din prezent.

Cuvântul care urmează nu aduce o religie nouă, ci trebuie să fie făclia pentru toţi ascultătorii sau cititorii serioşi ca să găsească astfel drumul drept care îi conduce la Înălţimea spre care ei aspiră.

Numai acela care se mişcă el însuşi poate avansa spiritual. Nechibzuitul care foloseşte pentru aceasta mijloace ajutătoare străine, sub forma unor opinii gata făcute, îşi urmează drumul de parcă ar umbla în cârje în timp ce îşi ignoră propriile sale membre sănătoase.

Însă de îndată ce îşi foloseşte curajos toate aptitudinile sale ca instrument pentru înălţare, aptitudini care zac în el aşteptând chemarea sa, el foloseşte talantul încredinţat lui conform Voinţei Creatorului şi va învinge ca în joacă toate obstacolele care caută să-i taie calea, derutându-l.

De aceea, treziţi-vă! Adevărata credinţă se află numai în convingere, iar convingerea vine doar prin cântărire şi examinare intransigentă! Fiţi vii în minunata Creaţie a Dumnezeului vostru!

Abd-ru-shin


CE CĂUTAŢI VOI?

CE CĂUTAŢI voi? Spuneţi, ce înseamnă această agitaţie năvalnică? Ca un vuiet trece peste lume, iar un puhoi de cărţi inundă toate popoarele. Învăţaţii scotocesc prin scrierile vechi, cercetând şi meditând până la epuizare spirituală. Apar profeţi ca să avertizeze, ca să prezică ... din toate părţile vine brusc o dorinţă febrilă de a răspândi lumină nouă!

Astfel, vuietul trece acum peste frământatul suflet al omenirii, fără a înviora şi a împrospăta, ci dogorând, istovind, storcând pe cel chinuit de ultima putere care i-a mai rămas în această obscuritate a prezentului.

Ici-colo se aude un murmur şi se simte freamătul unei aşteptări crescânde a ceva ce este iminent. Fiecare nerv este neliniştit, încordat din cauza unui dor inconştient. Totul clocoteşte şi vuieşte şi peste toate se aşterne un fel de amorţeală sumbră şi apăsătoare, plină de nenorocire. Ce trebuie ea să aducă? Derută, descurajare şi distrugere, dacă nu se rupe cu putere stratul întunecat care acum învăluie spiritual globul pământesc şi care, cu tenacitatea molatică a unei mlaştini murdare, absoarbe şi sufocă fiecare gând luminos şi liber ce se înalţă, înainte ca acesta să se întărească; strat care, cu tăcerea sinistră a unei mocirle, înăbuşă, descompune şi nimiceşte încă din faşă orice voinţă bună înainte ca din ea să se poată naşte o faptă.

Însă strigătul celor care caută Lumina, ce are puterea să despice mocirla, este deviat, pierzându-se sub o boltă impenetrabilă, ridicată cu zel chiar de cei care îşi închipuie că ajută. Ei oferă pietre în loc de pâine!

Priviţi nenumăratele cărţi:

Ele nu înviorează spiritul omenesc, ci doar îl obosesc! Şi aceasta este dovada inutilităţii a tot ceea ce se oferă, căci ceea ce oboseşte spiritul nu este niciodată corect.

Pâinea spirituală împrospătează imediat, Adevărul înviorează, iar Lumina însufleţeşte!

Oamenii simpli trebuie, desigur, să-şi piardă speranţa când văd ce ziduri sunt ridicate în jurul lumii de dincolo de către aşa-numita ştiinţă spirituală. Care dintre cei simpli să înţeleagă frazele savante sau modurile ciudate de exprimare? Să fie oare lumea de dincolo valabilă numai pentru cei ce se ocupă cu ştiinţa spirituală?

Se vorbeşte în acelaşi timp despre Dumnezeu! Să fie oare necesară înfiinţarea unei universităţi pentru ca abia acolo să se dobândească aptitudinile de a recunoaşte noţiunea de Divinitate? Unde duce această manie, care în cea mai mare parte îşi are originea numai în ambiţie?

Ca nişte oameni beţi, cititorii şi ascultătorii merg clătinându-se dintr-un loc în altul, nesiguri, fără a fi liberi în interior, unilaterali, deoarece au fost deviaţi de la drumul simplu.

Ascultaţi, voi, cei deznădăjduiţi! Priviţi în sus, voi, cei ce căutaţi serios: drumul spre Cel Mai Înalt se află pregătit în faţa fiecărui om! Erudiţia nu este poarta spre acesta!

Şi-a ales, oare, Iisus Christos – acest mare exemplu pe adevăratul drum spre Lumină – discipolii din rândul fariseilor învăţaţi? Sau dintre cărturari? El i-a ales dintre oamenii simpli, naturali, pentru că ei nu trebuiau să lupte împotriva acestei mari erori, potrivit căreia drumul spre Lumină trebuie să fie greu de învăţat şi anevoios.

Acest gând este cel mai mare duşman al omului, este o minciună!

De aceea, îndepărtaţi-vă de orice cunoaştere ştiinţifică, acolo unde este vorba despre ceea ce este mai sacru în om şi trebuie înţeles pe deplin! Lăsaţi-o la o parte, pentru că ştiinţa, ca produs al creierului omenesc, este o cârpăceală şi trebuie să rămână o cârpăceală.

Gândiţi-vă cum ar putea să ducă la noţiunea de Divinitate o ştiinţă însuşită cu osteneală? Ce este, de fapt, cunoaşterea? Cunoaşterea este ceea ce poate înţelege creierul. Însă cât de limitată este capacitatea de înţelegere a creierului, care rămâne legat de spaţiu şi timp! De fapt, creierul omenesc nu este capabil să cuprindă nici măcar eternitatea şi sensul infinitului. Exact ceea ce este indisolubil legat de noţiunea de Dumnezeu.

Tăcut stă însă creierul în faţa acelei Forţe de necuprins care se revarsă peste tot ceea ce există şi din care el însuşi îşi soarbe propria sa activitate. Forţa pe care cu toţii o percepem intuitiv în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă ca pe ceva firesc, a cărei existenţă a fost întotdeauna recunoscută şi de ştiinţă şi pe care noi zadarnic încercăm să o cuprindem, să o înţelegem cu ajutorul creierului, aşadar, cu ajutorul cunoaşterii şi al intelectului.

Atât de deficitară este acum activitatea unui creier, piatra de temelie şi instrumentul ştiinţei, iar această limitare se extinde în mod firesc şi asupra lucrărilor pe care acesta le construieşte, aşadar, asupra tuturor ştiinţelor în sine. De aceea, ştiinţa este, într-adevăr, bună pentru succedare, pentru o mai bună înţelegere, clasificare şi catalogare a tot ce primeşte de-a gata de la Forţa creatoare care o precede; însă atunci când caută ea însăşi să se erijeze în conducător sau când vrea să critice, este sortită eşecului atâta timp cât singură se leagă atât de strâns, ca până acum, de intelect, aşadar, de capacitatea de înţelegere a creierului.

Din acest motiv, erudiţia, cât şi omenirea care se orientează după ea, se cramponează întotdeauna de amănunte în vreme ce fiecare om poartă în sine, ca dar, marele, de necuprinsul întreg şi este pe deplin capabil să atingă, fără studiu anevoios, tot ceea ce este mai nobil şi mai înalt!

De aceea, la o parte cu această tortură inutilă a sclaviei spirituale! Nu degeaba ne îndeamnă marele Învăţător: “Deveniţi precum copiii!”

Cel care poartă în sine voinţa fermă spre bine şi se străduieşte să dea puritate gândurilor sale, acela a găsit deja drumul spre Cel Mai Înalt! El va avea atunci parte de toate celelalte. Pentru aceasta nu este nevoie nici de cărţi, nici de efort spiritual, nici de asceză şi nici de însingurare. El va fi sănătos la trup şi la suflet, eliberat de toată apăsarea meditaţiei bolnăvicioase, căci fiecare exagerare dăunează. Oameni să fiţi, nu plante de seră care, prin dezvoltare unilaterală, se prăbuşesc la prima adiere de vânt!

Treziţi-vă! Priviţi în jurul vostru! Ascultaţi în voi! Doar aceasta vă poate deschide calea!

Nu luaţi în seamă disputa dintre biserici! Marele Aducător de Adevăr, Iisus Christos, întruchiparea Iubirii Divine, nu a întrebat de confesiune. Ce sunt, de fapt, confesiunile astăzi? Ele reprezintă legarea spiritului liber al omului, înrobirea scânteii de la Dumnezeu ce sălăşluieşte în voi; dogme care caută să îngusteze Lucrarea Creatorului şi, de asemenea, marea Lui Iubire, în forme făurite de mintea omenească. Acest lucru înseamnă înjosirea Divinităţii, defăimare sistematică.

Fiecărui căutător serios îi repugnă această modalitate, deoarece el nu poate trăi niciodată în sine marea realitate, fapt prin care dorul lui de Adevăr devine tot mai lipsit de speranţe şi, până la urmă, el îşi pierde nădejdea în el însuşi şi în lume!

De aceea, treziţi-vă! Dărâmaţi zidurile dogmatice din voi, rupeţi vălul astfel ca Lumina pură a Celui Mai Înalt să poată pătrunde netulburată până la voi. Plin de exaltare, spiritul vostru se va avânta atunci spre Înălţimi; jubilând, el va simţi întreaga mare Iubire a Tatălui, care nu cunoaşte limitele intelectului pământesc. Voi veţi şti, în sfârşit, că sunteţi o parte din Ea; o veţi cuprinde fără efort şi pe deplin, vă veţi uni cu Ea şi astfel veţi câştiga în fiecare zi, în fiecare ceas, ca dar, forţă nouă care vă va face firească înălţarea din haos!

 

STRIGĂTUL DUPĂ CEL CARE AJUTĂ

SĂ-I privim o dată mai îndeaproape pe toţi acei oameni care caută astăzi cu deosebită însufleţire pe cineva care să-i ajute spiritual şi pe care îl aşteaptă într-o stare de înălţare interioară. După părerea lor, ei sunt deja temeinic pregătiţi spiritual pentru a-l recunoaşte şi pentru a-i asculta cuvântul!

Dacă privim cu calm, observăm foarte multe sciziuni. Misiunea lui Christos, de exemplu, a avut un efect ciudat asupra multor oameni. Ei şi-au făcut o imagine greşită despre aceasta. Acest lucru s-a datorat, ca de obicei, autoevaluării lor greşite, aroganţei lor.

În locul venerării iniţiale şi a păstrării unei prăpastii fireşti, cât şi în locul unei delimitări exacte faţă de Dumnezeul lor, a apărut, pe de o parte, o milogeală plângăreaţă care vrea întotdeauna numai să primească, însă nu vrea sub nici o formă să facă ceva în schimb. Oamenii au recepţionat desigur cuvântul “roagă-te”, însă nu vor să ştie că, pe lângă acesta, există şi “lucrează” – “lucrează la tine însuţi”.

Pe de altă parte, omul se crede atât de sigur pe sine, atât de independent, încât poate să facă totul singur şi, cu puţin efort, poate chiar să devină Divin.

Există, de asemenea, mulţi oameni care doar pretind şi aşteaptă ca Dumnezeu să fugă după ei, căci El şi-a trimis odată Fiul, dovedind prin aceasta cât de mult Îl interesează ca omenirea să I se apropie, ba chiar că El ar avea, probabil, nevoie de ea!

Oriunde privim nu găsim decât aroganţă, nicidecum umilinţă. Lipseşte autoevaluarea corectă. –

În primul rând, este necesar ca omul să coboare de pe înălţimea sa artificială pentru a putea fi cu adevărat om şi pentru a-şi putea începe ca atare înălţarea.

Astăzi, înfumurat spiritual, el stă într-un copac la poalele muntelui, în loc să stea sigur şi ferm, cu ambele picioare pe pământ. Astfel, el nu va putea urca niciodată muntele, dacă nu va coborî mai întâi din copac sau dacă nu va cădea din acesta.

Însă între timp, toţi cei care au mers calmi şi cu judecată pe drumul lor, pe sub copacul lui, şi pe care el i-a privit cu înfumurare au ajuns, probabil, pe culme.

Însă cursul întâmplărilor îi vine în ajutor, căci copacul se va prăbuşi în viitorul foarte apropiat. Poate că atunci când va ateriza atât de brutal de la înălţimea sa nesigură, omul îşi va veni încă o dată în fire. Însă pentru el va fi atunci ceasul al doisprezecelea, nu-i va rămâne nici o oră de pierdut.

Mulţi gândesc acum că, în virtutea inerţiei, lucrurile pot continua aşa cum au fost timp de mii de ani. Lungiţi confortabil în fotolii, ei aşteaptă pe cineva puternic care să-i ajute.

Însă cum şi-l imaginează ei pe acesta! Este, într-adevăr, foarte trist.

În primul rând, ei aşteaptă de la el sau, mai bine spus, au pretenţia ca el să pregătească fiecăruia în parte drumul în sus, spre Lumină! El trebuie să se străduiască să construiască punţi către drumul Adevărului pentru adepţii fiecărei confesiuni! El trebuie să facă acest lucru atât de uşor şi de inteligibil, încât fiecare să poată înţelege fără mare efort. Cuvintele sale trebuie în aşa fel alese, încât corectitudinea lor să convingă imediat oamenii din toate categoriile sociale.

De îndată ce omul însuşi trebuie să se străduiască şi să gândească singur, atunci cel care ajută nu este unul potrivit, căci dacă este chemat să conducă şi să arate calea dreaptă prin Cuvântul său, atunci el trebuie, fireşte, să-şi dea şi osteneala pentru oameni. Este sarcina sa să convingă oamenii, să-i trezească! Christos Şi-a dat doar şi viaţa.

Cei care gândesc azi în acest fel – şi sunt mulţi care o fac – nu mai trebuie să se ostenească, fiindcă ei sunt ca fecioarele nechibzuite: se confruntă cu “prea târziu”!

Cu siguranţă că Cel care ajută nu îi va trezi, ci îi va lăsa să doarmă liniştiţi mai departe, până când poarta va fi închisă şi ei nu vor mai putea găsi intrarea în Lumină, fiindcă nu se vor putea elibera la timp din domeniul Materialităţii – lucru care s-ar fi întâmplat prin Cuvântul care le-a arătat drumul al Celui care ajută.

Căci omul nu este atât de valoros, cum şi-a imaginat. Dumnezeu nu are nevoie de el, în schimb, el are nevoie de Dumnezeu!

Deoarece astăzi omenirea, în aşa-zisul său progres, nu mai ştie ce vrea de fapt, va trebui să afle, în cele din urmă, ceea ce trebuie!

Căutând şi chiar criticând arogant, această categorie de oameni va trece pe lângă El, aşa cum atât de mulţi au trecut odinioară pe lângă Acela pentru a Cărui venire totul fusese deja pregătit prin revelaţii.

Cum poate omul să şi-L imagineze astfel pe Acela care ajută spiritual?!

El nu va face nici o concesie omenirii şi peste tot unde se aşteaptă ca să dea, El va pretinde!

Totuşi acel om care poate gândi serios va recunoaşte imediat că tocmai această cerinţă severă şi intransigentă de a gândi atent este cel mai bun lucru de care are nevoie omenirea pentru salvarea ei – omenire care este deja atât de încurcată în indolenţa sa spirituală! Tocmai prin faptul că, pentru înţelegerea cuvintelor Sale, pretinde din capul locului mobilitate spirituală, voinţă serioasă şi străduinţă proprie, Unul care ajută separă cu uşurinţă, chiar de la început, pleava de grâu. În aceasta se află o activitate automată, aşa cum este în Legile Divine. Şi aici oamenii primesc exact după cum şi-o doresc în realitate. –

Mai există însă o categorie de oameni care se cred deosebit de activi!

Ei şi-au format evident o imagine cu totul diferită în legătură cu Cel care ajută, aşa cum se poate citi din rapoarte. Aceasta nu este mai puţin grotescă, deoarece ei se aşteaptă ca El să fie ... un acrobat spiritual!

Oricum, mii de oameni presupun deja că auzul fin, clarviziunea, intuirea fină etc. ar fi un mare progres, ceea ce nu este adevărat. Asemenea lucruri învăţate, cultivate, chiar şi talentul înnăscut, nu se pot niciodată ridica deasupra legăturii cu Pământul, ele se mişcă astfel doar în cadrul unor limite inferioare, neputând avea niciodată pretenţia că sunt superioare şi fiind astfel aproape fără valoare.

Se vrea oare ca omenirea să fie ajutată la înălţarea sa prin faptul că i se arată sau este învăţată să vadă şi să audă lucrurile material-fine de acelaşi nivel?

Acestea nu au nimic de-a face cu înălţarea propriu-zisă a spiritului. La fel de puţină importanţă au ele pentru evenimentele pământeşti! Ele sunt acrobaţii spirituale, nimic mai mult; interesante pentru individ, însă fără nici o valoare pentru întreaga omenire!

Faptul că toţi aceşti oameni îşi doresc o persoană asemănătoare lor care să ajute, dar totuşi mai capabilă decât ei este, desigur, uşor de înţeles. –

Există totuşi un număr mare de oameni care merg mult mai departe în această privinţă, până la ridicol şi care, cu toate acestea, iau lucrurile absolut în serios.

Pentru aceştia, de exemplu, drept dovadă a capacităţii de ajutor şi, de asemenea, drept condiţie fundamentală este considerat faptul că Cel care ajută ... nu are voie să răcească! Cel care poate răci este deja eliminat, deoarece, după părerea lor, acesta nu corespunde unuia ideal care ajută. În orice caz, unul puternic trebuie, în primul rând, să fie, din punct de vedere spiritual, deasupra acestor fleacuri.

Aceasta poate sună puţin artificial şi ridicol, însă se bazează doar pe fapte şi înseamnă o uşoară repetare a strigătului de odinioară: “De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, ajută-Te singur şi coboară de pe cruce!” – Astfel se strigă astăzi, încă înainte de a apărea o asemenea persoană care ajută!

Bieţi oameni neştiutori! Cel care îşi dezvoltă corpul atât de unilateral, încât acesta devine temporar insensibil sub forţa spiritului, acela nu este câtuşi de puţin un om excepţional, nu a făcut deloc ceva măreţ. Cei care îl admiră seamănă cu copiii din secolele trecute care urmăreau cu guriţele căscate şi cu ochi strălucitori acrobaţiile saltimbancilor nomazi şi în care se trezea dorinţa arzătoare să poată face şi ei asemenea lucruri.

Şi foarte mulţi aşa-zişi căutători în domeniul spiritual şi căutători de Dumnezeu din prezent nu sunt mai avansaţi în domeniul spiritual decât erau copiii de atunci în acest domeniu cu totul pământesc!

Totuşi să reflectăm mai departe: nomazii din timpurile trecute, despre care tocmai vorbeam, s-au dezvoltat tot mai mult, au devenit acrobaţi la circ şi varieteu. Îndemânarea lor a crescut imens, astfel că şi astăzi mii de oameni răsfăţaţi privesc aceste reprezentaţii în fiecare zi cu uimire mereu nouă şi adesea cu un fior lăuntric.

Dar au ei oare vreun câştig din aceasta? Cu ce rămân ei după asemenea ceasuri? Deşi mulţi acrobaţi îşi riscă chiar şi viaţa în timpul reprezentaţiilor, ei nu au nici cel mai mic câştig, deoarece, chiar şi în culmea desăvârşirii, toate aceste lucruri vor trebui să rămână întotdeauna numai în cadrul varieteului şi al circului. Ele vor servi întotdeauna numai ca distracţie, însă nu vor aduce niciodată vreun avantaj omenirii.

Totuşi oamenii caută acum o asemenea acrobaţie în domeniul spiritual drept criteriu pentru a desemna măreaţa persoană care ajută!

Lăsaţi acestor oameni clovnii spirituali! Vor experimenta destul de curând unde duce acest lucru! Ei nu ştiu, de asemenea, spre ce tind prin aceasta şi îşi imaginează că măreţ este numai acela al cărui spirit stăpâneşte în asemenea măsură trupul, încât acesta nu mai cunoaşte boala!

Orice dezvoltare de acest gen este unilaterală, iar unilateralitatea provoacă doar ceea ce este nesănătos şi bolnav! Aceste lucruri nu întăresc spiritul, ci doar slăbesc corpul! Echilibrul necesar pentru o armonie sănătoasă între corp şi spirit este perturbat, iar rezultatul este că un asemenea spirit se va desprinde în final mult mai repede de corpul maltratat, care nu mai poate asigura o rezonanţă puternică, sănătoasă, necesară pentru trăirea pământească. Însă atunci spiritului îi lipseşte această experienţă şi ajunge imatur în lumea de dincolo. El va trebui să-şi trăiască existenţa pământească încă o dată.

Acestea sunt mici trucuri spirituale, nimic mai mult, făcute în detrimentul corpului pământesc care ar trebui, în realitate, să ajute spiritul. Corpul aparţine unei etape de dezvoltare a spiritului. Însă dacă este slăbit şi oprimat, nu poate să-i fie de mare folos spiritului, deoarece radiaţiile sale sunt prea slabe pentru a conferi întreaga putere de care spiritul are nevoie în Materialitate.

Dacă un om doreşte să reprime o boală, atunci el trebuie, spiritual, să exercite asupra corpului presiunea unei stări de extaz, aşa cum, la o scară mai mică, teama de dentist poate suprima durerea de dinţi.

Corpul suportă asemenea stări de surescitare o dată sau poate de mai multe ori, fără să fie vătămat, dar în nici un caz o perioadă îndelungată, fără a suferi afecţiuni serioase.

Şi dacă unul care ajută practică acest lucru sau îl recomandă, atunci nu merită să fie numit astfel, căci el încalcă prin aceasta Legile Naturale din Creaţie. Omul de pe Pământ ar trebui să aibă grijă de corpul său ca de un bun care i-a fost încredinţat şi să caute să stabilească armonia sănătoasă dintre spirit şi corp. Dacă aceasta este tulburată printr-o suprimare unilaterală, acest lucru nu înseamnă progres, nici înălţare, ci un obstacol hotărâtor în împlinirea misiunii sale pe Pământ, ca şi, în general, în Materialitate. Puterea deplină a spiritului cu privire la efectul lui în Materialitate se pierde în felul acesta, deoarece pentru aceasta are neapărată nevoie de puterea unui corp pământesc care să nu fie înrobit, ci să fie în armonie cu spiritul!

Cel care este numit maestru datorită acestor lucruri este, de fapt, inferior unui elev care nu ştie nimic despre sarcina şi necesităţile de dezvoltare ale spiritului omenesc! El este chiar dăunător spiritului.

Ei vor ajunge destul de curând să-şi recunoască, cu durere, prostia.

Însă fiecare dintre cei care pretind că ajută va trebui să trăiască experienţe amare! Înălţarea sa în lumea de dincolo va putea începe abia atunci când până şi ultimul dintre toţi cei pe care el i-a reţinut sau chiar i-a indus în eroare prin fleacuri spirituale a ajuns la recunoaştere. Atâta timp cât cărţile şi scrierile sale continuă să acţioneze aici, pe Pământ, el va fi reţinut în lumea de dincolo, chiar dacă între timp el a ajuns acolo la o mai bună recunoaştere.

Cel ce recomandă învăţătură ocultă oferă oamenilor pietre în loc de pâine, arătând astfel că nu are nici o idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în lumea de dincolo, cu atât mai puţin despre întregul mecanism al Universului!